Menu

Tinerete fara batranete la Reghin!

Celebrul basm s-a transformat în realitate chiar în municipiul nostru, cu prilejul „Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice” când Sala de Festivităţi a Firmelor Gliga a găzduit întrunirea festivă prilejuită de această sărbătoare. Un număr de 65 de cupluri care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsnicie şi alţi circa 800 de pensionari au aniversat, alături de gazdele lor primitoare - primarul şi viceprimarul municipiului precum şi deputatul Vasile Gliga - „Nunta de Aur a Reghinenilor”. Îndrăgitul prezentator Octavian Ursulescu, fiu al Văii Chiherului precum şi tânărul actor tîrgumureşean Dan Rădulescu au destins atmosfera încă de la debutul manifestării, prin şarmul şi naturaleţea lor conferindu-i acesteia o notă familiară, de căldură şi bun gust. Nu s-au lăsat mai prejos nici orchestra „Hora” a Casei de Cultură „Eugen Nicoară” din municipiu, condusă chiar de directorul instituţiei, Ion Conţiu precum şi soliştii Doru Pop, Antoniu Rusu, Crişan Anuţa Toncean, Maria Neag, Gliga Dumitru, Cristina Fărcaş şi Corina Florea Covaciu, care au interpretat cele mai îndrăgite melodii populare ardeleneşti, cântece de petrecere, romanţe sau tangouri celebre. Iar cum la o asemenea petrecere surprizele se ţin lanţ, îndrăgita cântăreaţă Corina Chiriac i-a încântat pe cei prezenţi cu celebrele melodii din perioada anilor 70-80 precum: „Trenul fericirii”, „Vino iubire înapoi”, „O clipă de sinceritate” sau „Va veni o clipă”... Mesajul cel mai profund adresat vârstnicilor a fost rostit de preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Reghin, Stoica Leon care a caracterizat „Ziua Internaţională a Vârstnicilor” ca fiind un profund prilej de reflecţie a conduitei sociale a celor care au dat viaţă, au crescut şi au educat generaţiile actuale, fără însă a uita să concluzioneze că „...oamenii în vârstă din România sunt cei care au plătit cel mai scump tranziţia de la dictatura comunistă la democraţie”. Cele 65 de cupluri care au ştiu să îmbătrânească frumos şi să înfrunte greutăţile vieţii s-au bucurat de toată atenţia organizatorilor, din partea cărora, alături de felicitările adecvate momentului, au primit câte o diplomă de căsătorie aniversară, un buchet de flori şi un tort de mireasă „După o jumătate de secol sau mai bine, se cuvine a celebra această legătură pe care doar Dumnezeu a putut-o face atât de trainică între aceste cupluri minunate. M-au emoţionat profund pentru frumuseţea cu care au îmbătrânit şi pentru felul cum au înfruntat viaţa. Să vezi atâţia oameni înţelepţi pe metru pătrat într-o sală înseamnă foarte mult. Sinceritatea acestor oameni m-a impresionat la superlativ, sunt pensionari şi nu vin să îţi ceară locuri de muncă, apartamente sau alte favorur ci, se bucură pur şi simplu că în aceste vremuri de austeritate am găsit resursele financiare şi timpul necesar pentru a-i primi şi a le prilejui bucuria de a petrece câteva ore împreună” a declarat deputatul Vasile Gliga. Nu au fost uitaţi nici vârstnicii care sunt instituţionalizaţi la Căminul de Bătrâni din Reghin şi care au primit 80 de torturi din partea organizatorilor. „Sunt extrem de fericită că şi în acest an suntem împreună. Am început în urmă cu cinci ani cu 100 de vârstnici şi azi am sărbătorit aproape 900 de persoane. Îmi pare rău de cei care nu mai sunt printre noi şi mă bucur că din cei care mai trăiesc ne-au onorat cu prezenţa aproape toţi care sunt sănătoşi… Vârstnicii Reghinului merită respect, stimă şi toată preţuirea noastră”, a concluzionat doamna primar Maria Precup.

back to top

ULTIMELE ARTICOLE ADAUGATE

REGHINUL IN IMAGINI

Astazi: deschiderea laboratorului urban EDU+
Elena Costinas reghineanca ce nu lasa iconografia sa moara
PESTE 4 MILIOANE DE INSTRUMENTE PRODUSE LA REGHIN
CRISTIAN ASZALOS O REVELATIE IN PRESA SPORTIVA
Portret de artist: Moldovan Simion
Temnita Reghinului
164 DE ANI DE LA NASTEREA LUI EMINESCU
CONFISCARI DE MATERIAL PIROTEHNIC LA REGHIN
GALA SPORTULUI REGHINEAN
ZEITA FRUMUSETII, ANCA POP, SE DESTAINUIE REGHINENILOR
IULIA IUONAŞ, UN COPIL CARE OFERĂ VIAŢĂ SPAŢIULUI PUBLIC
ARTA FOTOGRAFICA UN ALT MOD DE A PASI IN VIATA
REGHINEANCA NANCY MARIANA POP TANARA CARA VREA SA CUCEREASCA NEW-YORK-UL
Roxana Marian: "As poza in Playboy”
RODICA NEGRU DE LA CREDINTA LA INCREDERE
Cod galben de iarna la Reghin.
PROGRAMUL DE DUMUNICA A ZILELOR REGHINULUI
RADU TUCULESCU CUCERESTE ITALIA
Paula Rusu
150 de ani de istorie
LOREDANA BENDRIS - PE URMELE UNUI VIS
ANDREEA SUCIU: "SUNT CEEA CE MI-AM DORIT SA FIU"
Sarbatoarea Soborului Sfantului Ioan Botezatorul
Romania ar putea interzice mai multe tipuri de tigari.
Tanar aflat la o petrecere a murit înjunghiat de alt invitat
LOREDANA CATANA - FEMEIA CARE GASESTE MEREU INSPIRATIE SA-SI INDEPLINEASCA VISELE
Asociatiile de Proprietari din Cartierul Unirii executate silit datorita debitelor la RAGCL
Suspect de braconaj piscicol - identificat
Colindul fulgilor de nea
HORATIU FORGACI UN CAMPION FARA "DACA", "DAR" SAU "POATE"
Parteneriat politie- cetateni
ACCIDENT GRAV LA SUSENI
DEZBATERE PUBLICA PRIVIND BUGETUL REGHINULUI
Vant puternic si viscol pana marti
MARIA GRAMA, UN GLAS CE ARE MENIREA DE A DUCE MAI DEPARTE CEEA CE SUNTEM
ZILELE REGHINULUI EDITIA 2013
Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale
Tinerete fara batranete la Reghin!
CONFISCARI DE BRAZI
FII SATULUI IN HABIC