Menu

Reghin Iubirea Mea

Până în 1989, mi-am dorit enorm să ajung să prezint în județul meu natal și, dacă se poate, cât mai aproape de localitatea în care m-am născut, Cîmpul Cetății, pentru că acolo era clar că n-aveam cum să ajung. 

Am jucat de vreo două ori în Reghin, o dată la fostul cinematograf (ce dureros sună, un oraș mare fără sală de cinema), altădată la Casa de Cultură, dar cel mai fericit am fost pe scena de la Sovata. Era clar că mai aproape de casa în care mă născusem,nu se putea. Au fost ani cînd făceam multe turnee în Mureș și în județele învecinate, inclusiv Harghita, alături de Mirabela Dauer, Mihai Constantinescu, Natalia Guberna, Laly Varga. După un spectacol la Hodac, a venit la mine directoarea fabricii de încălțăminte sport din Reghin, care după puțină vreme îmi trimitea la București o splendidă pereche de ”adidași” (vorba vine) de export...Ce de costume și pantaloni de piele și-au luat solistele, în special Mirabela și Corina Chiriac, de la fosta (iarăși fosta, din păcate...) fabrică din Tîrgu-Mureș, ce primire ne făceau mereu frații Curtifan la hotelul ”Continental”!

S-a scurs mult timp după evenimentele din `90 şi iată că un mureşean de-al meu, regretatul Romeo Soare, m-a invitat să prezint festivitățile de înmânare a premiilor trustului de presă ”Ambasador”, iar aici l-am cunoscut pe domnul Vasile Gliga. Din acest moment totul a fost istorie, cum se spune, dânsul fiind cel care m-a invitat la cele mai importante manifestări artistice ale Reghinului și ale județului: competiții naționale (”Cupa Mirona”, Campionatul național) și internaționale de dans sportiv, ”Ziua recoltei”, ”Sărbătoarea Văii Gurghiului”, ”Balul însuraților”. Tot dumnealui îi datorez achiziționarea frumosului costum folcloric, cu care m-am mândrit la ultimele trei manifestări amintite, cu care am apărut și pe micul ecran de cîteva ori.

Cum aș putea uita emoția ce mă cuprinsese la primul meu ”Bal al însuraților”, neobișnuit cu costumul popular, la intrarea în ”castel”, unde am dat cu ochii de 600 de oameni în costume similare? Sau senzația de ”mereu acasă” de la Fîncel (am mulți prieteni apropiați la Ibănești) sau pe platoul de la Fermele Gliga, la ”Ziua recoltei”? Mă leagă o solidă prietenie de familia Gliga – doamna Elena, Dumitrița (scenarist și regizor plin de har al multora din evenimentele prezentate de mine în zonă) și marea campioană Mirona, pe care am prezentat-o încă de la primele ei mari succese. Tot prin dânșii - ce mică e lumea - l-am cunoscut și m-am împrietenit cu soțul Mironei, Gabi Toncean, personalitate a sportului românesc. Prin el am ajuns să prezint, pentru prima dată (iată că mai pot fi premiere și după 30 de ani de carieră!), un concurs de culturism, iar acum week-end-urile lunii septembrie le petrec mai toate la Reghin, la ”Cupa Mirona” (dans sportiv), ”Cupa Sebastiano” (culturism) și ”Ziua recoltei”, atunci când festivalul internațional ”Dan Spătaru” de la Medgidia nu mă ”deturnează”.

De fiecare dată cînd vin la Reghin fac o vizită la Breaza prietenului meu din copilărie, Iuliu Grama, ”Lulu al Căuaciului”, așa cum era cunoscut în Chiheru de Sus. Stăm în curte, sub părul falnic, soția lui Lenuța face o papară strașnică, în care se lăfăie niște cîrnați afumați ținuți peste iarnă în borcanul cu untură, sorbim o țuică din producția proprie și ne amintim de cei mai frumoși ani ai existenței noastre, fără griji de niciun fel... Pentru a înțelege mai bine legăturile mele strînse cu zona, să recapitulez: după absolvirea Facultății de Silvicultură, care pe atunci era la Politehnică, în București, părinții mei au fost repartizați la Ocolul silvic din Cîmpul Cetății. Fratele meu Florin-Silviu venise pe lume cu cîțiva ani înainte, iar eu m-am născut chiar în clădirea ocolului, unde și locuiam. Părinții mei au fost specialiști eminenți, au mai condus ocoluri silvice sau fabrici de cherestea la Cîmpeni sau Stîlpeni (unde era să-mi pierd viața, aflat în picioare într-un camion în mers un cablu m-a lovit ste gît...), mama a fost șef de laborator la Institutul de Cercetări de la Pipera, iar regretatul meu tată a avut multe invenții și inovații în domeniu. Peste ani, tata mi-a povestit că n-a fost deloc o perioadă plăcută cea de la Cîmpul Cetății...

În acele vremuri tulburi, predecesorul său, tot român, fusese împușcat prin fereastră, de aceea seara nu stătea nimeni în dreptul lămpii de gaz, la geam...Legătura cu Chiherul s-a făcut prin sătenii care erau angajați pentru cărăușie cu lemn, între care și badea Toader Haba, vecinul meu de mai tîrziu în sat, de familia căruia m-a legat o mare prietenie. Casa Haba era lipită de școala din sat și de casa învățătorilor, tușa ”Zinia” și unchiul ”Zoachi” Hărșan (folosesc diminutivele sub care erau cunoscuți), unde mi-am petrecut cei mai frumoși ani ai vieții – toate vacanțele de vară și adesea de iarnă, plus primele săptămîni de școală. Avea loc un troc: eu cu fratele meu stăteam la Chiherul de Sus la învățătorii Hărșan, iar fiul lor, Tiberiu ”Horiță”, locuia la noi în București, fiind student la Drept (a fost procuror-șef la Hunedoara, iar acum, pensionar, s-a retras la Tîrgu-Mureș).

Cunosc fiecare vale, piatră, copac, câmp la Chiher, le-am bătut cu gașca de prieteni (ai Căuaciului – mai era și Tică, ai Jilului, ai Sasului, ai lui Tîmpa, ai lui Haba, ai Popii), am pescuit cu coșarca în apa Beicii (ce uriașă mi se părea atunci!), culegînd altădată cu mîna peștii amețiți de cânepa pusă la topit...Lulu m-a învățat să scrijelesc cu brișca în coaja nucului din curtea ”Sfatului” (lipită de a noastră, acum e dispensar) – ce mândru eram de prima mea brișcă, în formă de pește! Duminică seara ne strecuram să tragem cu ochiul la hora de la ”Cooperativă”, cu podeaua proaspăt dată cu păcură. Veneau băieți chipeși, de peste deal, de la Urisiu, cu pene de păun la clop, care ne furau fetele și le duceau printre copaci, noi copiii încercînd să spionăm în fel și chip! Tușa Zinia era descendentă a celebrului protopop Iuliu Grama, care are acum bust în fața Gimnaziului din Chiheru de Jos, care-i poartă numele. Sora sa, tușa Neti, era soția preotului Șarlea, noi fiind prieteni buni cu cei 3 copii ai lor, petecînd mult timp în curtea casei parohiale, dar mai ales în Livada Popii, cum i-a rămas numele peste timp.

Chiar la intrare erau doi pruni Reine Claude, apoi o groază de meri, între care unul cu miezul roșu; m-am cățărat în toți (preferatul meu era unul ponic, cum aveam și la școală), am petrecut zeci de ore tolănit în iarbă, alături de câinele credincios, unul roșcat. După moartea soților Hărșan și a plecării părintelui Șarlea la Ungheni, de livadă a avut grijă badea Toader Haba, care nu uita să îmi trimită câte o lădiță cu mere, ceapă roșie și un darab de slană, știa că duc dorul gusturilor de acasă. După moartea lui și a Mariei, soția sa, sarcina a fost preluată de cumnatul lui, badea Toader Alexandru Bogdan și de soția sa, Margareta, care până de curînd aveau cea mai frumoasă casă din sat, un P+1 de neconceput pentru vremurile acelea. De curînd, a fost depășit de o rudă a prietenului meu, regretatul Ghiță Botoș, care și-a ridicat pe locul fostei case cu cerdac un imobil impunător. La ei, în capul satului, se colecta odinioară laptele, se deșertau în cisternă vasele de aluminiu. La Ghiță, angajat la grajdurile CAP-ului, care era și clopotar, ca și Toader Haba, dormea peste noapte șoferul de la RATA sau IRTA, autobuzul sosea seara și pleca înapoi în zori.

La revenirea mea la Chiher (purcesem la o călătorie ”inițiatică”, cu trenul și autobuzul, prin toate locurile unde poposisem în copilărie), după ani buni, a fost o coincidență uluitoare: vecinul meu de scaun, văzîndu-mă cu ochii înlăcrimați de emoție, m-a întrebat unde merg (încă nu eram cunoscut de pe micul ecran) – ei bine, era chiar Lulu Căuaciului, a cărui casă era imediat după a lui Haba! În cele trei grădini și două șuri (noi nu aveam) mi-am petrecut cele mai frumoase zile ale vieții; adăugați joaca din curțile de la Jilu (unde am copt porumb în focul unui cuptor de ars cărămizi), Sasu (ce măr văratic avea în grădină!), Tîmpa (singura familie posedând un atelaj cu cai), plimbarea sus, cocoțat pe fînul din car, ciupercile coapte pe plită, batoza care venea în curte, vizita la moara de apă, ”turtele” din tină pe care le pocneam încântați de sunetul obținut, ”călătoria” la moara mecanică, la Eremitu, culegerea frunzelor de dud pentru viermii de mătase crescuți vara în școală - și aveți imaginea unei copilrii mureșene fabuloase. Cum aș putea uita că aici m-am tăiat într-o țeavă ruginită și am făcut injecții anti-tetanos la un doctor maghiar foarte bun din Eremitu, mare pescar? Tot el l-a cusut la arcadă pe fratele meu Florin-Silviu atunci cînd, într-o joacă, Ițu Șarlea l-a lovit cu o țeavă metalică... Din păcate, nu mai regăsesc mare lucru din lumea de altădată: ”ai Popii” au plecat la Tîrgu-Mureş, cei trei copii Haba s-au mutat la Reghin, dar Lela (cu fiicele ei țin legătura) și Nelu s-au prăpădit înainte de vreme, doar Livia fiind în viață, ai lui Jilu și Sasu sunt și ei care încotro, Sandu Tîmpa, care la un moment dat a fost primar, a murit, casele Tîmpa și Haba au fost vîndute, casa copilăriei mele, ca și școala, au fost demolate...

Cînd trec prin Chiher (de fiecare dată când merg la Reghin o iau prin Bălăușeri-Sovata-Eremitu) mă opresc la Tică al Căuaciului (mai potcovește din când în când în fierăria tatălui), la familia Bogdan și bineînțeles, la destoinicul primar Emanoil Hurdugaci, căruia îi datorez fericirea de a fi ”Cetățean de onoare” al Chiherului. De fiecare dată, la ”Zilele Chiherului”, care sunt tot în septembrie, mă reîntîlnesc cu Vasile Gliga, prețuit de toți oamenii din colegiul său de parlamentari. Mă bucur enorm că mureșenii mei au dovedit înțelepciune și l-au reales în funcția de deputat, pentru că este un om care a făcut enorm pentru județul cel mai frumos din lume. De fiecare dată cînd ne întîlnim privește cu subînțeles spre primarul Hurdugaci și mă întreabă:- Măi Tavi, tu ești chiherean?
La care eu îi răspund ca pe la noi: - Ie!

back to top

ULTIMELE ARTICOLE ADAUGATE

REGHINUL IN IMAGINI

Vizitele la spital permise doar intre orele 15-20
ANDREEA MILASAN SAU POVESTEA FRUMUSETII CE TRECE DINCOLO DE STICLA
Secretul unei casnicii - familia Maior
Gall Rozalia are nevoie de 2000 de Euro care îi pot salva vederea
LOREDANA BENDRIS - PE URMELE UNUI VIS
150 de ani de istorie
Cod galben de iarna la Reghin.
Prof. Ioana Crișan a 5 ani de la întoarcerea  către  strămoși
ORICE SUCCES AL UNUI REGHINEAN ESTE SUCCESUL TUTUROR REGHINENILOR
PROGRAMUL DE DUMUNICA A ZILELOR REGHINULUI
ZEITA FRUMUSETII, ANCA POP, SE DESTAINUIE REGHINENILOR.
RADU TUCULESCU CUCERESTE ITALIA
GALA SPORTULUI REGHINEAN
Elena Costinas reghineanca ce nu lasa iconografia sa moara
SAMBATA: BYRON LA TEATRUL NATIONAL
Anamaria  Tomolea, o eleva care poarta in privire sclipirea autenticitatii
ANDREEA MORARIU, MISS ARTE, VREA SA AJUNGA O INTERPRETA DE TALIE NATIONALA
SILVA REGHIN PRIMA FABRICA DIN ROMANIA CARE A FACUT EXPORT DE BERE
 Multumim Radu Tuculescu pentru „ARS MARIS” a sasea oara
Disparitie
Suspecti de furturi identificati
Studenţii Fundatiei Laurentia au colindat Caminul de Varstnici
FURT DE ENERGIE ELECTRICA LA IDICEL
LUCHIAN PANTEA, UN ACTOR NECONVENTIONAL
Urmarit international, localizat si identificat
Omagiu  ultimului om de stiinta autodidact al Transilvaniei Kohl Istvan
Ioan Contiu, omul pe care vioara l-a plimbat prin lume
ZILELE REGHINULUI EDITIA 2013
"CARTEA JUNGLEI” la Reghin
UNIREA PRINCIPATELOR SARBATORITA SI LA REGHIN
Campania "Fiindca ne pasa"
VLAD URSAN UN INGER FARA ARIPI
La Multi Ani 2013!
Opt din zece reghineni vor face asta de Revelion!
NUNTA LA CASTEL
ARTA FOTOGRAFICA UN ALT MOD DE A PASI IN VIATA
 Editia a VII-a a Cupei Mirona a întregit familia dansului sportiv la Reghin
RODICA NEGRU DE LA CREDINTA LA INCREDERE
MURESAN MARIA MISS TINERET VREA SA DEVINA CHIRURG CARDIOLOG