Menu

Colindul fulgilor de nea

Iarna nu-şi  putea răsturna carul  plin de zăpadă peste Reghin până când  Festivalul „Fulgilor de nea”, cel mai aşteptat eveniment adresat copiilor, organizat de Primărie, Consiliul Local, instituţiile de cultură şi de învăţământ, nu dădeau tonul colindelor. A venit şi ziua mult aşteptată de cei care cred în copilărie, indiferent de vârstă, 6 decembrie, sărbătoarea Sfântului Nicoale. Acest moş bătrân de când vremea, dar plin de iubire, s-a oprit şi în parcul din centrul oraşului nostru,  unde cete de colindători au invocat muzica sacră a iernii, aproape cinci ore. Nu numai elevi din şcolile reghinene, dar şi colindători din satele învecinate precum: Luieriul, Dedrad, Pietriş Vale, Idicel Pădure, Idicel Sat, Hodac, Solovăstru, Fărăgău, au vestit celor prezenţi praznicul luminat ce va să vină, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Şi ningea ca-n poveste peste  năsucurile roşii ale celor mici, iar edilii oraşului au dat o mână de ajutor moşului, împărţind daruri dulci şi totul era feeric, şi veselia umplea văzduhul...
În tot acest timp, adulţii s-au putut ospăta cu produsele puse în vânzare de întreprinzătorii care au ocupat căsuţele de lemn în Târgul de iarnă şi care mai rămân acolo cel puţin până după  Crăciun. Imediat ce văzduhul stăpânit de fulgi s-a întunecat, primarul Maria Precup, în aplauzele tuturor, a aprins miile de beculeţe care împodobesc tradiţionalul brad, dar şi decorul mirific ce face din centrul oraşului nostru principala atracţie a serilor de iarnă. Festivalul colindelor continuă la Casa Tineretului, miercuri, 12 decembrie, orele 18.00, când corurile parohiilor creştine vor susţine un recital pentru iubitorii muzicii corale.

back to top

ULTIMELE ARTICOLE ADAUGATE

REGHINUL IN IMAGINI

ACADEMICIANUL OVIDIU BOJOR LA REGHIN
Campania "Fiindca ne pasa"
REPOPULAREA REGHINULUI
GABI CRISAN, REGHINEANUL CARE SI-A GASIT IMPLINIREA IN ANGOLA
DORINA FRENŢ, CONTABILA CARE A DESCOPERIT ÎN AŢĂ ŞI AC O SURSĂ DE VENIT CONSTANTĂ ÎN VIAŢĂ
S.O.S CĂTRE AUTORITĂŢILE LOCALE: PREŢUIŢI ULTIMII 7 VETERANI DE RĂZBOI AI REGHINULUI!
Temnita Reghinului
SA FIE PRIMAVARA, PENTRU UN NOU INCEPUT!
Arestari in cazul furturilor din Breaza
"O noapte furtunoasa" la Reghin
Dragobetele a sarutat fetele anul acesta si la Reghin
Gall Rozalia are nevoie de 2000 de Euro care îi pot salva vederea
BISERICA SASEASCA INTRE LEGENDA SI ADEVAR
INFRACTIUNI RUTIERE
RODICA NEGRU DE LA CREDINTA LA INCREDERE
UNIREA PRINCIPATELOR SARBATORITA SI LA REGHIN
SECRETELE MEDIERII
Tinerete fara batranete la Reghin!
A riscat totul ca să o ia "Delazero" în capitală
CONFISCARI DE BRAZI
Ghita Zileriu  la Reghinul in direct
CATALIN CIOBA PROMOTORUL TINERELOR SPERANTE DIN FOLCLOR
CONTINUA FURTURILE DE BRAZI
Doru Pop stindardul muzicii autentice romanesti
Elena Costinas reghineanca ce nu lasa iconografia sa moara
MAGDA PUSKAS
 Mihnea Ionut Ognean, copilul minune campion mondial la 7 ani
HORATIU FORGACI - CAMPION NATIONAL LA CULTURISM
APIA a inceput de vizare a carnetelor agricole
Holera si ciuma neagra in istoria Reghinului
LOREDANA COFARI: AM AJUNS ACOLO UNDE AM VISAT
PRIMUL AVION SMURD DE ASTAZI OPERABIL
REGHINEANCA NANCY MARIANA POP TANARA CARA VREA SA CUCEREASCA NEW-YORK-UL
Ilie Frandas, protectorul cartilor vechi
Vizi Imre "Impecabil"
Sindicatul Pensionarilor Reghin da utilitate varstnicilor
CONFISCARI DE MATERIAL PIROTEHNIC LA REGHIN
CAMPANIA DE AJUTORARE PENTRU NORA CHIFOR
Roxana Marian: "As poza in Playboy”
FURT DE ENERGIE ELECTRICA LA IDICEL