Comorile din jurul Reghinului intre mit si adevar

Oriunde şi oricând a fost vorba despre aur, isteria îmbogăţirii a dominat omenirea. Fabulaţii şi legende care de care mai uimitoare,  s-au prăvălit spre urechile celor avizi de senzaţional metamorfozându-se cu rapiditate, căpătând noi elemente inventate uneori la gura sobei. Însă ce este cert, este faptul că strămoşii noştri au rămas statornici păstrându-şi tradiţiile, identitatea si, nu in ultimul rând, aurul moştenit din moşi strămoşi. Ei si-au ascuns aurul de lăcomia şi rapacitatea celor care le călcau pământurile sau erau la putere. La început, le-au ascuns de romani, apoi de hoardele migratoare, apoi de voievozii avizi de aur, de grofi lacomi, de chiaburi şi, nu în ultimul rând, de comunişti. Luca Ioan este un căutător de comori, în vârstă de 40 de ani, specializat în artefacte militare şi tezaure, care a căutat din copilărie comori, în păduri, în pământ, pe malurile apelor şi chiar în zidurile caselor. Deşi nu are facultate, poate să îşi dea masteratul mâine în ,,cercetarea şi conservarea patrimoniului naţional”. Reghineanul are autorizaţie de deţinere a detectoarelor de metale,  cu care caută dovezi ale civilizaţiilor care au trăit pe aceste meleaguri, deoarece este convins că până în prezent istoria strămoşilor  noştri este insuficient cunoscută şi valorificată. 

Reporter: Toate drumurile în găsirea unui căutător de comori în Reghin, m-au dus acasă la Luca Ioan, un istoric autodidact, pasionat de tezaurizare care utilizează la maxim mărturia istorică pe care o oferă artefactele militare descoperite în judeţul Mureş, monetele, atât ca descoperiri izolate, cât şi sub formă de tezaure. Domnule Luca, vă consideraţi un căutător de comori?

Luca Ioan: Nu mă consider un căutător de comori, dar poate un cercetător al trecutului îndepărtat al rădăcinilor mele, al strămoşilor mei dacii. În mărturii scrise nu pot căuta aşa că am început să răscolesc pământul şi memoria pământului românesc e una impresionantă.  

Rep.: Ce înseamnă în viziunea dvs. o comoară?

L.I.: Strict juridic, oficial, este un obiect sau mai multe care au stat mai mult timp ascunse, fără să se poată stabili un proprietar, ea automat devenind proprietate de stat. Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în 2008, spune, la art. 49, alin. 4, că ,,Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condiţiile prevăzute la alin. 1, bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului”. Conform specialiştilor există două tipuri de comori: arheologice, ce ţin de epoca pietrei, bronzului şi fierului) şi comori regale, compuse din aur şi pietre preţioase. 

Rep.: Ce ne puteţi spune despre cele mai mari comori descoperite pe teritoriul României?

L.I.: Ceva destul de trist, pentru că o parte din cele mai importante comori ale României sunt răspândite prin muzeele Europei. De exemplu, în 1837, când a fost descoperit Tezaurul de la Pietroasa, numit popular ,,Cloşca cu puii de aur”, era cel mai mare tezaur antic din lume, pentru că abia peste un secol avea să fie aflat cel al lui Tutankhamon. Tezaurul românesc care datează din secolul IV d. Hristos a ajuns la Moscova în 1917 şi nu se mai întoarce decât parţial, în ţară, tezaurul gotic, în 1956 când Uniunea Sovietică a restituit României tezaurul artistic trimis în Rusia, în timpul Primului Război Mondial. Un alt tezaur pierdut definitiv este cel descoperit pe 3 iulie 1779, în localitatea bănăţeană Sânnicolau Mare şi este considerat ca fiind cel mai mare tezaur aparţinând Evului Mediu timpuriu. A fost găsit de către un ţăran, Nera Vuin care săpa o groapă în curtea casei, lângă o vie. Un tezaur compus din 23 de obiecte din aur, în greutate totală de peste 10 kg de aur, care se află la Viena la Kunsthistorisches Museum. Nu putem uita de coiful geto-dac din aur ce datează din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. descoperit la Coţofăneşti. Este o piesă din aur masiv, cântărind 770 grame, aproape intactă. Îi lipseşte doar partea superioară a calotei, în rest, niciun detaliu de decor nu este deteriorat. Coiful a fost descoperit în anul 1928 în satul Coţofăneşti, comuna Poiana Vărbilău, judeţul Prahova, de către un elev care este trimis mai târziu pe frontul de luptă, în cel de-al Doilea Război Mondial, unde moare, în timp ce arheologul Emil Muscalu, care s-a ocupat de studierea coifului, moare internat într-un spital de nebuni.  Fabuloase cantităţi de aur şi argint au luat drumul Romei, când Traian şi-a instalat talpa în Dacia. O parte din comoara de la vechea cetate din Histria se află la Londra. Mai multe piese descoperite aici în România au luat drumul străinătăţii  şi sunt admirate pe bani frumoşi de turişti din întreaga lume, în celebrul  British Museum din Londra. Vestita cetate greacă de lângă Constanţa, din păcate, a fost cel mai accesibil sit istoric pentru amatorii de arheologie ilegală. Zeci de ani, un perimetru de aproximativ 30 de hectare din suprafaţa totală de 70 a sitului n-a avut nici măcar un gard.  Tezaurele de la Tofalău şi de la Fitireaz, Arad, compus din 16 brăţări din aur cu capetele în formă de spirală se află la Budapesta. Comoara de 40.000 de galbeni şi ,,sloiurile de aur” confiscate de cardinalul Martinuzzi, de la nişte pescari care le-au descoperit în apele Streiului, se află la Viena. În timp ce tezaurele de kosoni de la Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara se găsesc în  diverse muzee din lume, colecţii particulare şi bănci. Asta datorită faptului că între anii 1992 şi 2001, braconierii arheologici au jefuit mai multe tezaure de monedă de aur de tip koson, cunoscute doar pe teritoriul Transilvaniei, din zona munţilor Orăştiei. 

Rep.: Concluzia este una tristă. Dintre cele aproximativ 50 de tezaure descoperite în România, aproape 20 sunt în muzee din străinătate, iar şansele de a fi recuperate sunt minime. Este adevărat?

 L.I.: Da, este un adevăr greu de acceptat, dar e cruda realitate.

Rep.: Cum se poate identifica un căutător de comori?

L.I.: Se spune despre căutătorii de comori că au o tristeţe adâncă în ochi.

Rep: La ce adâncime se găsesc cel mai frecvent comorile?

L.I.: Pot să spun că majoritatea obiectelor găsite de mine s-au găsit la dimensiuni între 10 şi 30 de cm, numai morţii se îngroapă adânc. 

Rep: De ce nu se îngroapă adânc?

L.I.: Întotdeauna comorile s-au îngropat sub presiune şi în grabă, niciodată nu a fost timp de săpat mult şi adânc.    

Rep.: Sunt comorile blestemate cu adevărat sau sunt doar nişte mituri?

L.I.: Deseori, încercările de a descoperi sau scoate la iveală o comoară atrag anumite riscuri. Printre acestea, blestemele sunt cel mai des invocate, despre care se spune că ar proteja valorile ascunse. În opinia mea însă, omul însuşi, prin destinul său, rămâne o fiinţă singuratică şi oarecum blestemată. Destinul e o chestie ciudată: o parte impusă, o parte pe care ţi-o clădeşti singur sau împreună cu cei ce te înconjoară. Când un om găseşte o comoară, presiunea pe el se accentuează şi dacă i se întâmplă ceva rău i se atribuie acel rău imediat datorită ,,blestemului” comorii. Vă dau un exemplu, dacă ai câştigat, descoperit sau primit, 1.000.000 euro sub diferite forme şi nu ştii să produci cu ei pentru a-ţi păstra standardul de viaţă aferent milionului, vei face cheltuieli majore, vei tinde la un mod de viaţă luxos, cu cheltuieli de întreţinere imense. Neproducând nimic, vei ajunge plin de datorii într-un timp foarte scurt, ajungând mai sărac decât erai înainte de îmbogăţire. Cam ăsta este blestemul la propriu în viziunea mea.

Rep.: În opinia dvs. de specialist documentat, comorile expuse în marile muzee ale lumii, cam cât reprezintă exprimat într-un procent, din bogăţiile pe care le ascunde terra?

L.I.: Specialiştii spun că în muzeele lumii sunt expuse, doar 2% din bogăţiile pe care le ascund pământul şi apele de pe planeta noastră.  

Rep.: Ce ne puteţi spune despre ultimul tezaur găsit luna noiembrie a anului trecut, în România, de un căutător de comori amator?

L.I.: Tezaurul de la Goleşti-Budeşti este o descoperire întâmplătoare, care cuprinde 47.000 de monede de argint, din secolul XV, care se pare că a fost comoara  lui Murad al II-lea. Se estimează că ar valora o jumătate de milion de euro; pentru România e un tezaur foarte impresionant, dar, în comparaţie cu celebra comoară scoasă la suprafaţă în 2007 din Gibraltar, este infimă. Este vorba de un tezaur preţios, descoperit într-o epavă subacvatică, scufundată în 1804 de marina britanică în apele din apropierea provinciei portugheze Algarve. Tezaurul cântăreşte 17 tone şi este compus din circa 594.000 de monede, majoritatea din argint, care purtau efigia regelui Carlos al IV-lea. Tezaurul a fost estimat ca valorând o jumătate de miliard de dolari. Pe fondul crizei economice mondiale, din ce în ce mai mulţi colecţionari şi oameni de afaceri investesc în aur. Interesant este faptul că cele mai multe cereri vin din Europa, iar vânzările au atins cote fără precedent. Vă dau un exemplu foarte elocvent în acest sens, un lingou de aur de pe nava SS Central America, ce s-a scufundat în 1857 în urma unui uragan în timp ce transporta 15 tone de aur, s-a vândut la o licitaţie cu 8 milioane de dolari.  

Rep.: Incredibil. Apropo de epavele subacvatice, aveţi idee cam câte ar putea exista pe fundul mărilor şi oceanelor?

L.I.: Bună întrebare. Potrivit UNESCO, există mai mult de trei milioane de epave pe fundul marilor, împrăştiate în toată lumea. Pentru a le scoate la suprafaţă, omenirea ar avea nevoie de 400 de ani de muncă, însă comorile de pe fundurile mărilor ar valora sute de miliarde de dolari.

Rep.: Dacă tot vorbim de tezaure descoperite, ce ne puteţi spune despre comorile găsite în Reghin şi împrejurimi?

L.I.: Se pot povesti multe, în primul rând aş vrea să vă spun că puţini reghineni au cunoştinţă de faptul că în Reghin s-au descoperit monede dace timpurii, denari republicani şi imitaţii. S-a descoperit o aşezare rurală, ceramică, arme, piese ornamentale de bronz, tezaur de monede din secolul I până la Commodus. În Apalina, astăzi cartier înglobat al Reghinului, s-a descoperit monedă bizantină ,,Solidus de la Iustinian”. Iar dacă ar fi să facem referire la descoperiri mai de dată recentă, putem aminti vara anului 1967, când în municipiul nostru s-a descoperit un tezaur monetar datând din secolele XIX-XX. Tezaurul a fost descoperit în urmă cu 47 de ani cu ocazia lucrărilor de fundaţie pentru blocurile din cartierul Mihai Viteazul. Comoara cuprindea 216 monede de argint cu valoare nominală de cinci coroane, două coroane, un florin şi o coroană, emise în Austria, Ungaria, Lombardia şi la Veneţia. Monedele se păstrează astăzi în Muzeul Judeţean Mureş. În ceea ce priveşte data îngropării tezaurului, ea pare a fi 1918-1919, fiind legate de tulburările care au însoţit căderea monarhiei austro-ungare. Însă astfel de tezaure de dată mai recentă au fost descoperite în multe comune şi localităţi ale judeţului Mureş. Aş aminti de tezaurul monetar de la Băgaciu, descoperit în data de 23 martie 1968 de către locuitorul Ioan Schuster în grădina casei cu ocazia unor lucrări agricole. Cele 7341 de monede de argint care compun tezaurul au fost emise în circa 22 de ţări, oraşe, principate, ducate sau comitate. Un alt tezaur din secolele XV-XVI, a fost descoperit în comuna Sângeorgiu de Pădure, în 1973, în curtea unei case, cu ocazia unor lucrări agricole. Tezaurul se compune din 2051 de monede de argint, unele fragmentare, dar determinabile, emise în Transilvania, Boemia, Polonia, Lituania la Swidnica şi în Ungaria. Un alt tezaur monetar de amintit este cel descoperit în strada Arany Janos nr.12, din municipiul Târgu-Mureş, cu ocazia unor lucrări de construcţie în 8 iulie 1968, când s-au descoperit 430 de monede de argint din secolele XVI-XVII, care au fost emise în Transilvania, Polonia, Prusia, Boemia, Ungaria, Silezia la Mainz şi în episcopatele: Olomouc şi Breslau şi în ducatul Eggenberg. 

Rep.: Se spune că există mulţi tumuli funerari în zona Reghinului, aţi găsit aşa ceva în peregrinările dumneavoastră prin judeţ?

L.I.: Într-adevăr, am găsit şi eu mulţi tumuli funerari din epoca bronzului, a unor căpetenii de rang înalt. E adevărat că lângă aceste căpetenii se îngropau şi o serie de valori, însă pot să afirm cu certitudine că tumulii au fost jefuiţi încă din acele vremuri, pentru că hoardele care atacau ştiau întotdeauna că acolo sunt bogăţii şi aveau trupe specializate pentru  a jefui aceste morminte. Fiecare trib avea trupe de luptători, de bucătari şi de căutători de comori, care atacau bisericile şi apoi profanau mormintele. Am descoperit astfel de tumuli şi se vede foarte clar cum au fost sparte atunci, sunt urme şi dovezi foarte clare.     

Rep.: Ce ne puteţi spune despre brăţările dacice care au făcut mare vâlvă în anul 2.000 şi dosarul ,,Aurul Dacilor” în care se spune că nişte afacerişti au folosit aur pur de la Roşia Montană şi cu ajutorul unor meşteşugari au realizat brăţările dacice?

L.I.: Da, e incredibil. Eu sunt foarte sceptic în ceea ce priveşte autenticitatea brăţărilor dacice regale de aur, pe care statul român le-a recuperat din Marea Britanie, pe o sumă colosală de peste 6 milioane de euro din bugetul naţional al ţării. E anormal ca 38 de brăţări să fie depozitate în aceaşi groapă. Cel mai vechi Institut de Cercetare din Europa ,,Brussells Art Laboratory”, care asigură teste ştiinţifice de înaltă precizie, în urma tehnicilor de laborator cu ajutorul unui microscop binocular, pe baza examinării, a dat verdictul cu privire la brăţările dacice. Brăţările sunt de dată recentă. Le trădează caracteristicile depunerilor, absenţa coroziunilor, regularitatea manufacturii şi descoperirea unor urme lăsate de unelte moderne. Deci, până la urmă, s-a adeverit faptul că brăţările dacice şi kosoni (monedele dacilor), au fost turnate în secolul XX, au fost replicate de antreprenori dornici de un ban câştigat rapid pe spatele unor colecţionari.

Rep.: De ce este aurul atât de preţios? De ce îl caută oamenii cu atâta disperare?

L.I.: Latinii aveau un dicton, ,,Auri sacra fames !”,,,Blestemata foame după aur”. Dar să nu uităm că unde a lucit aurul, s-a auzit imediat şi zornăitul armelor, aducătoare de moarte. Aurul este datat de la anul 10.000 înainte de Hristos, anterior epocii fierului şi bronzului. Egiptenii cunoşteau aurul cu 5.000 de ani înainte de Hristos, dând lumii cel mai mare obiect din aur ,,Sarcofagul faraonului Tutankamon”, care cântărea o tonă. Înseşi campaniile militare romane în Dacia nu au fost decât o goană după aur. Se estimează că au fost scoase peste 100 de tone de aur din Dacia. Ca o curiozitate demnă de remarcat este faptul că în 1968 marele vis al alchimiştilor a devenit realitate. Atunci, dintr-o bucată de plumb aşezată în faţa unui protsincodrom, ce bombarda plumbul cu fascicul de protoni, acesta se transformă în aur. Dar trebuie să amintesc cititorilor revistei ,,Reghinul Nostru”, că aurul produs pe această cale cunoaşte preţuri astronomice. O milionime de gram din acest aur artificial valorează 100.000 de lire sterline. Pentru mulţi, aurul înseamnă în mod automat lux, deoarece acest metal preţios este frecvent asociat cu bogăţia şi puterea regală. 

Cu toate acestea, se pare că această substanţă este mult mai ieftină decât multe alte substanţe, mult mai rare şi mult mai scumpe. Într-un clasament al celor mai scumpe substanţe din lume, catalogate în funcţie de preţ per gram, aurul se află doar pe poziţia 15. Aurul valorează ca preţ monetar: 57 de dolari per gram, în timp ce plutoniul valorează 10.000 de dolari per gram. Plutoniul valorează: 4.000 de dolari per gram, tritiul valorează 30.000 de dolari gramul, californiul 27.000.000 de dolari gramul,  iar cel mai scump metal este antimateria, care valorează 62,5 trilioane de dolari per gram. Este atât de scumpă, deoarece, ca şi utilizare, antimateria poate fi teoretic folosită în viitor drept combustibil pentru navele spaţiale interplanetare.   

Rep.: Se ştie cât zăcământ de aur mai există astăzi în România?

L.I.: Specialiştii spun că România are un zăcământ de aur unic în lume, format din cel puţin 8 zăcăminte de talie mare, evaluat la 54 de miliarde de dolari. Trist este însă faptul că România a pierdut dreptul de a ştanţa lingouri de aur, în 2002.

Rep.: Ca şi căutător de comori ce aţi găsit în ultima vreme?

L.I.: Nu pot să mă laud cu comori. Însă am găsit multe obiecte cu tematică militară, cu o vechime de 100 de ani. Aici mă refer la multe obiecte personale ce au aparţinut soldaţilor din Primul şi din cel de Al Doilea Război Mondial” atât români, cât şi germani, începând de la: cartuşe, monede, ceasuri, catarame, până la compasuri, bricuri, busole, pixuri şi chiar decoraţii şi insigne. Am găsit, în anul 2008, în zona Sînioara, chiar un depozit de muniţii, întâmplător, cu câţiva prieteni, am anunţat imediat reprezentanţii Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă Mureş pentru a detona materialul explozibil şi cred că am făcut o faptă bună deoarece nu se ştie cine poate ar fi dat peste acest material explozibil în alte condiţii şi s-ar fi putut întâmpla o tragedie. Cu obiectele care nu prezintă pericol descoperite am realizat şi câteva expoziţii militare în municipiu, în urmă  cu 4 ani. 

Rep.: Ce îi trebuie unui căutător să fie în legalitate?

L.I.: O autorizaţie pentru deţinere de detector de metale cu excepţia de a pătrunde în siturile arheologice de patrimoniu şi instituţii, gen biserici şi cimitire.  Orice tezaur descoperit trebuie predat autorităţilor în termen de 72 de ore, iar dacă e vorba de armament sau de diferite proiectile trebuie anunţat în cel mai scurt timp Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă. 

Rep.: Care este cel mai mare vis al căutătorului Luca Ioan?

L.I.: Cel mai mare vis al meu este să fac un punct muzeistic în oraşul meu natal din artefactele militare găsite în pământurile din Reghin şi împrejurimi şi din obiectele pe care le-am achiziţionat din diferite anticariate din ţară de a lungul anilor. Fiind un mare pasionat al istoriei celor ,,Două Războaie Mondiale”, am reuşit, de-a lungul anilor, să achiziţionez o colecţie de circa 100 căşti militare de oţel, care însă nu au o valoare monetară foarte mare, doar prin prisma faptului că sunt căşti de război care au aparţinut unor soldaţi adevăraţi, care poate unii chiar şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă. Iar dacă vorbim de vise mai am unul foarte arzător, să donez primăriei Chiherul de Jos mai multe obiecte descoperite cu inscripţii aferente, pe locurile unde s-au dat crâncenele bătălii din cel De al Doilea Război Mondial, unde am găsit mai multe artefacte militare, pentru ca autorităţile locale să poată deschide un mic muzeu în centrul comunei, cu dovezi vii că s-a luptat pe viaţă şi pe moarte la Chiherul de Sus, în 1945, fiind ucişi peste 60 de eroi ai armatei române.   

Rep: Când credeţi că veţi descoperi cea mai mare comoară?

L.I.: Am găsit multe lucruri în pământ, de a lungul anilor, însă comoara cea mai mare cred că este, de fapt, sănătatea şi echilibrul interior. Iar eu cea mai mare comoară deja am găsit-o. Cea mai mare comoară a mea rămân soţia mea şi cele două fiice: Tania şi Alexandra.