Menu

MARIA GRAMA, UN GLAS CE ARE MENIREA DE A DUCE MAI DEPARTE CEEA CE SUNTEM

Maria Grama este o reghineancă de 16 ani, elevă în clasa a X-a la Liceul Tehnologic “Petru Maior” din Reghin, profil operator tehnică de calcul, care în paralel cântă şi cu orchestra Casei de Cultură ,,Eugen Nicoară”, condusă de Ioan Conţiu. A debutat la vârsta de cinci ani pe scenă, la concursul de tinere talente ,,Steluţa de Argint”, unde a obţinut locul I, cu piesele celebrei cântăreţe Andra, ,,Eu cânt pentru tine, dragă lume” şi „Mare lucru-i omenia”. Maria Grama, pe lângă faptul că o imită foarte bine pe Andra, are o mulţime de înclinaţii artistice. A luat lecţii de pian, a câştigat mai multe concursuri muzicale dedicate copiilor, a apărut în mai multe emisiuni televizate şi a fost prima solistă care a intonat imnul hornarilor la prima ediţie a “Zilei Coşarului”, desfăşurată la Reghin. Maria a imprimat în anul 2010 primul ei album muzical de muzică populară, intitulat ”Pe cărare la izvor”, care a fost primit bine de criticii de specialitate. Albumul conţine zece cântece create de rapsodul popular Mircea Simionca şi a fost imprimat şi masterizat de Florentin Labiş Pop, la Bistriţa. De pe album Maria şi-a popularizat în mai multe emisiuni tv şi festivaluri piesele: “Strugurel dulce gustos”, “De la Reghin la Şerbeni”, “M-o făcut mama frumoasă şi “Cine gura mi-o aude”. Maria cântă 30 de piese şi reprezintă pe scenă zona Mureşului Superior Maria a început cu paşi timizi, însă s-a acomodat cu lumea artistică şi cu fiecare an care trece demonstrează tot mai mult că are cântecul în sânge. Astăzi poartă pe scenă un costum autentic realizat manual de bunica ei din satul Şerbeni şi are un repertoriu bogat cu piese de tradiţie din zona folclorică a Reghinului. A cântat în repetate rânduri la „Ziua Recoltei”, „Zilele Reghinene”, Festivalul de Tradiţii şi Obiceiuri de pe Valea Mureşului, Festivalul de Obiceiuri şi Tradiţii a Văii Gurghiului, „Fii satului Şerbeni” şi a apărut în mai multe emisiuni pe posturile locale: DAReghin TV, Gliga TV, la judeţ pe postul Ştii TV, a fost invitată şi la Bistriţa la televiziunea AS TV şi a avut apariţii chiar şi pe posturi naţionale precum: Hora TV şi Favorit. “Cânt cântecul popular pentru că aşa simt. Îl cânt pentru că va trăi veşnic la fel ca sufletul. Îmi doresc ca aceste cântece dintâi ale mele să aducă tot ce-i mai bun tuturor celor ce le vor asculta şi celor ce şi-au pus încrederea şi ajutorul în mine”, a declarat, Maria Grama. Rapsodul popular Mircea Simionca, declara despre solista la imprimarea albumului că “Maria întruchipează bucuria. E fericirea omului de a fi părinte şi mai apoi de a-şi vedea urmele călcate cu măiestrie. Zice o vorbă veche că aşchia nu sare departe de trunchi…Maria vine să stăruie veridicitatea acestei învăţături păstrate peste vremi. În casa în care creşte, cântecul e la el acasă. Tatăl, fratele, toţi deopotrivă sunt slujitori ai cântului. Mi-e bucuria întregită să văd că Dumnezeu hărăzeşte glasuri ce au menirea de a duce mai departe ceea ce suntem şi ceea ce ştim să fim în tradiţie, identitate şi românism”. Talentul muzical l-a moştenit din familie În ciuda faptului că e o fată timidă în viaţa de zi cu zi, pe scenă reuşeşte să dea impresia unei persoane puternice şi transmite cu forţă mesajul unei piese, reuşind să emoţioneaze profund publicul la fiecare apariţie prin puritatea timbrului ei vocal. Perseverenţa ei îţi stârneşte admiraţia pentru că e o fată care vrea să ajungă departe. Momentan reghineanca abordează atât muzica populară cât şi muzica uşoară şi chiar şi-a propus în acest an să îşi lanseze primul videoclip muzical care să îi aducă consacrarea la nivel naţional. „Fondul genetic muzical” l-a moştenit pentru că reghineanca provine dintr-o familie de muzicieni. Tatal ei, Emil Grama, în tinereţe a fost solist în trupa “Star 2000″, iar fratele ei, Emanoil, cântă la diverse evenimente şi nunţi, însă asta nu o scuteşte de orele de repetiţii şi vocalize, pentru a demonstra că merită să ajungă în vârful piramidei. Profil: Născuta: 20 decembrie 1996, Reghin. Studii: elevă în clasa a X-a A în cadrul Liceului Tehnologic ,,Petru Maior”. Familie: fiica vânzătoarei Maria şi a muncitorului Emil Grama. Îi place: În timpul liber adoră să se plimbe cu bicicleta, sau să se dea cu rolele prin parc. Nu îi place: trădarea şi nu acceptă în cercul ei de prieteni mincinoşii şi ipocriţii. Robert MATEI
back to top

ULTIMELE ARTICOLE ADAUGATE

REGHINUL IN IMAGINI

Dragobetele a sarutat fetele anul acesta si la Reghin
163 DE ANI DE EXISTENTA A JANDARMERIEI ROMANE
Tanar aflat la o petrecere a murit înjunghiat de alt invitat
SA FIE PRIMAVARA, PENTRU UN NOU INCEPUT!
163 DE ANI DE EXISTENTA A JANDARMERIEI ROMANE
Astazi: deschiderea laboratorului urban EDU+
S.P.C.L.E.P REGHIN DESERVEŞTE 92.000 DE LOCUITORI
Fiti frumoase, doamnelor.
ZEITA FRUMUSETII, ANCA POP, SE DESTAINUIE REGHINENILOR
SAMBATA: BYRON LA TEATRUL NATIONAL
Anamaria  Tomolea, o eleva care poarta in privire sclipirea autenticitatii
Interviu cu inspiratia:Adina Pescarus
Noul sef al Institutului National de Statistica este o mureseanca
IRUM ANGAJEAZA LUCRATOR COMERCIAL
Prognoza meteo pentru începutul lui 2013
A fost odata…
RAGCL  Reghin are cel mai mic pret din Romania la transportul în comun
SIGURANTA NU ESTE UN JOC DE NOROC
UNIREA PRINCIPATELOR SARBATORITA SI LA REGHIN
SAVA ALEXANDRU FLORIN - MUZICA ESTE EFORTUL MEU DUREROS SI EUFORIC
PESTE 4 MILIOANE DE INSTRUMENTE PRODUSE LA REGHIN
HORATIU FORGACI - CAMPION NATIONAL LA CULTURISM
Szocs Peter - lupta de 8 ani împotriva cancerului
Moment Solemn in Jandarmeria Mureseana
PRIMARIA REGHIN VA INVITA LA PATINOAR!
Campania "Fiindca ne pasa"
A riscat totul ca să o ia "Delazero" în capitală
Suspecti de furturi identificati
Suspect de braconaj piscicol - identificat
ASTAZI: RECITAL DE PIAN
MARIA BORZAN IN LUNA MARTIE
Tabara de Schi la Toplita
GALA SPORTULUI REGHINEAN
RAPORTUL ITM MURES
Comorile din jurul Reghinului intre mit si adevar
Noapte in flacari la Bistra-Muresului
ORBAN CSABA VREA SA DEVINA COBAI PENTRU EXPERIENTE MEDICALE
Politia Locala la Raport pe anul 2012
Muzeul etnografic din Reghin, membru în Asociația Muzeelor din Aer Liber
Maria Precup „Un intelept ia propriile sale decizii, un om ignorant urmeaza opinia publica”