NAVALIREA TATARILOR LA REGHIN

Oppidum Privilegiatum Regun 1330-1541

Decanatus Pluuia 1330-1427. Năvălirea tătarilor, cu toate că a fost de o violenţă nemaiauzită, nu a avut urmări tragice asupra ţărilor de munţi. Asupra Ungariei cât şi a Transilvaniei, năvălirea tătarilor nu a produs alt efect decât cel al năpustirii unei uriaşe bande de hoţi ce a avut urmări fatale pentru generaţia peste care a trecut, nu însă urmări istorice pentru generaţiile următoare.

Retrăgându-se năvălitorii, Ungaria, Transilvania şi celelalte regiuni anexe îşi reveniră în fire, oamenii s-au întors la locuinţele lor, la fel şi reghinenii, şi cei din jur se apucaseră de refăcut acolo unde barbarii dărâmaseră, de zidit aşezările cele distruse şi curând se întregi iarăşi firul vieţii întrerupte. 

Reghinul se reface repede, populaţia este reaşezată, hotarul iniţial al localităţii a fost reîmpărţit. Au fost create parcele noi în jurul unui spaţiu ce avea să devină piaţa principală –Marktplatz-azi ,,Piaţa Petru Maior”, în afara parcelelor de început din jurul şi de pe Dealul Cetăţii.

Această nouă parcelare a fost bine aleasă şi gândită în perspectiva dezvoltării localităţii, urbanistic, dar şi pentru a evita posibilele inundaţii sau zonele mai puţin favorabile lărgirii, precum străzile Gh. Doja, fost ,,Stradă Laterală”-Seitengasse-Oldal-utca sau străzile ,,Sării”-Salzgasse-Sos-utca şi ,,Stdionului”, fosta ,,Strada a Şcolii”-Schulgasse-Iskola-utca. Lărgirea spre această zonă se face mult mai târziu.

Nucleul localităţii, în felul acesta, îl formează parcelele dinspre vestul pieţei, adică cel situat între străzile ,,Spitalului”, fosta ,,Strada Nouă”-Neuegasse-Uj-utca, Strada Averescu, Petofi şi ,,Strada Mihai Eminescu”, fost ,,drumul Dedradului”, până la limita parcului central de astăzi unde se va dezvolta o nouă aşezare. 

Între timp, parcelarea s-a extins şi între străzile ,,Spitalului” şi ,,strada George Coşbuc”, fosta stradă Kessel, până la strada ,,Pictor Grigorescu”- fosta Schobelgasse, cu faţada construcţiilor spre strada ,,Mihai Viteazul”, porţiunea ,,Strada Medie”- Mittelgasse-Kozep ut.

Parcelarea s-a făcut organizat în forme regulate, aproape egale, de până la trei arii, ce lasă în faţa construcţiilor o zonă largă în formă de careu. În acest spaţiu, aproape pătrat, se va dezvolta Piaţa Mare, unde se va ,,scrie” istoria oraşului în multe perioade ale devenirii.

După aceeaşi organizare se va contura artera principală ,,Mihai Viteazu” formată, în timp, din trei segmente: Strada Medie-Mittelgasse-Kozep utca, de la intersecţia  cu ,,Strada Coşbuc” până la întâlnirea cu ,,Strada Dealului”-Berggase-Hegy utca, fosta ,,Strada General Gherescu”, în sus, şi ,,Strada Liliacului”-Unterekapellengasse-Alsokapolna-utca, fosta stradă ,,Miron Costin” din perioada interbelică- în jos. În acest loc a fost Podul Temniţei, deoarece secole la rând aici a fost închisoarea oraşului, sub care trecea un pârâu a cărui albie este şi astăzi. În cazul unor ploi torenţiale, apele se scurg de pe deal, dinspre Pădurea Rotundă prin această albie şi se varsă în Canalul Morii, lângă ,,Cartierul Libertăţii”. Celelalte două segmente ale străzii au fost Strada Crucii-Kreuzengasse-Keresztutca până în dreptul bisericii romano-catolice-Romai Katolikus Egyhaz, iar de aici continuă Strada Magazinului Magazingasse-Raktar utca. Cele trei segmente de uliţe istorice-astăzi formează ,,Strada Mihai Viteazu”, prin care iese D.N. 16 spre Cluj-Napoca şi Bistriţa. Prin aceste parcelări şi extinderi, inima oraşului vechi-Kern des alten Reens se mută în zona Brauhaus-Abafayen-Mittelgasse până în zona de sub Dealul Cetăţii, ce corespunde străzilor Călăraşi-fost ,,Strada Berăriei”-Brauhausagasse-Sorhaz utca,Apalinei, parţial Mihai Viteazu şi Subcetate, fosta strada ,,Cetăţii Inferioare”-Untereburggasse-Alsovarutca. Acestea întregesc parcelările din jurul pieţei mari.

1319- În acelaşi timp se extinde şi hotarul localităţii, atât al ,,satului” din partea străveche, cât şi a ,,oraşului” din zona parcelărilor sau chiar a vânzărilor.                       

La 12 decembrie 1319, un act de împuternicire între fraţii Thomas, Stephanus şi Desu, fiii lui Dionisus, vorbeşte de împărţirea posesiunilor care ţin de Reghin şi anume: Reghin, Breaza-Berycteluke,Sieut-Sayo, Monor-Roosk, Săcalul de Munte-Magiarzakal, Porceşti-Zaazgyznoyo, Aluniş-Măerău-Monorou, Ruşii Munţi- Uruzfalu şi jumătate din Sânmihaiul de Pădure- Scenmihalteluke au revenit magistrului Thomas.

Posesiunile Dedrad, Goreni-Săplac-Sceplok, Gledin-Gledun, Brâncoveneşti-Veech-Ieciu, Ideciul de Sus-Felydeech, Ideciul de jos-Olydeech, Mureşmort-Holtmarus, Deleni-Potoc, Vruzfalu Superior au revenit magistrului Stephanus. 

Posesiunile Batoş-Batus, Uila-Veylla, Săcalul de Pădure Zaazzakal, Suseni-Feelfolu, Luieriu-Luer au revenit magistrului Deseu.

Cei trei fraţi vor folosi separat posesiunile lor şi în comun pădurile din acele ţinuturi. După cum se vede, tot hotarul din jurul Reghinului a fost aproape în întregime în posesia lui Dionisie, de la 1228. Ba mai mult, la 1325, magistrul Thomas primeşte despăgubiri de la magistrul Iacob pentru ,,arderea cetăţii lui din Ideciu-Ydech şi a altor moşii ce ţin de Reghin-Regun”. Asta înseamnă că şi hotarul Reghinului continua să fie proprietatea lui Thomas, la această dată. 

Hotărârea privind această despăgubire a fost adeverită de Capitlul din Alba-Iulia, ceea ce înseamnă că întreaga zonă, inclusiv Reghinul, era controlată şi subordonată acestui Capitlu. În timp Reghinul, şi comunitatea lui va avea şi va stăpâni propriul său hotar pe care îl va dobândi fie în urma unor danii, fie pe cale juridică, fie prin vânzare-cumpărare. Din aceste vremuri, care pot fi aşezate în jurul anului 1300, Reghinul, apare şi ca o suburbie a unui comitat bisericesc, în care este menţionat, în latineşte, Decanatus Pluuia. Ceva mai târziu, prin 1315, Reghinul şi localităţile săseşti din împrejurimi alcătuiesc un district religios.  

A reconsemnat Robert Matei din cartea ,,Reghin Destin şi Istorie” a autorului Ioan Costea, apărută în anul 2007 la Editura “Petru Maior”.