REPOPULAREA REGHINULUI

Plecarea tătarilor a lăsat în urmă tragedie, dezordine şi destabilizare. Fărmiţarea pe toate direcţiile se adânceşte, marii feudali aproape că devin autonomi cu mari puteri economice dar şi militare, reuşind să influenţeze, ba chiar să determine evoluţia ,,Coroanei ungare”.
La 1226 conducerea coroanei ungare a ajuns la împărţeală între ,,regele cel bătrân” Bela al IV-lea întors din refugiu şi regale cel tânăr”moştenitor, Ştefan al V-lea.
1266 Procesul instabilităţii continuă şi în vremea regelui Ladislau al IV-lea-Laszlo-Cumanul 1272-1290 care a fost minor şi multă vreme s-a aflat sub regenţa mamei sale Elisabeta-Erzsebet-culminând în primele decenii ale sec. al XIV-lea când se ajunge la o dezmembrare a ţării.
Sarcina de refacere şi reconstrucţie a ţării în aceste vremuri confuse a revenit voievodului Transilvaniei, Laurenţiu, 1242-1252. Greutatea a fost imensă pentru că marea năpastă ce s-a abătut asupra Transilvaniei la 1241 a distrus aproape toate aşezările cu character urban sau pe cale să devină oraşe aşa cum a fost Reghinul, dar şi oraşul minier Rodna, cetatea Cluj, oraşele Sibiu, Alba-Iulia, Bistriţa, Orade, etc.
Dacă tătarii aveau interes să cruţe populaţia agricolă sătească pentru a le ,,semnăna grâu şi mei”, faţă de oraşe şi orăşeni intrau în joc alte considerente ce ţineau de acumulări de bogăţii. Şi asta ştiut fiind că la oraşe trăiau meseriaşi producători de neînlocuit, de unelte, arme, bijuterii sau diferite articole. Pe cei mai buni meseriaşi, tătarii îi obligau să lucreze pentru ei, iar pe ceilalţi ,, îi omorau cu toporul”.
Marea invazie tătărească a schimbat datele problemei în politica dusă de voievozii Transilvaniei, chiar şi faţă de Coroana ungară, dar mai ales faţă de acesta. Ţara lor, Ardealul, nu putea fi apărată de nimeni şi nimic în faţa mariilor dezastre şi năvăliri decât numai de poporul Transilvaniei, de forţa militară şi priceperea voievozilor acestei ţări.
Din aceste considerente, pe un fundal politic confuz şi în mare deteriorare a puterii regale, voievozii Transilvaniei au pornit încercările de instruire a unui stat autonom faţă de Coroana ungară.
Autoritatea voievodală sporeşte, voievodul Transilvaniei îşi stabileşte rangul în ierarhia demnitarilor regatului ungar, ocupând locul IV după palatin, cancelar şi banul Slavoniei.
1277-Răzvrătirea începută ,,de sus în jos” încă în timpul lui Bela al IV-lea, continuă cu multe răscoale, cum a fost cea din 1277 a saşilor din toată Transilvania şi din părţile regatului ungar, împotriva ameninţărilor feudale privind privilegiile primate la colonizare şi cele dobândite peste ani. În perioada anilor 1285, cu întreruperi, până în 1293 voievod al Transilvaniei a fost Ronald Borşa ce a urmărit şi acţionat militar şi diplomatic pentru întărirea, ba chiar obţinerea unei autonomii depline a voievodatului Transilvania faţă de regalitatea ungară.
Pe acest fundal al politicii autohtone cade ca un trăsnet o nouă invazie tătărească la 1285. Reghinul a fost iarăşi cuprin în vâltoarea destinului.
Tătarii ,,Hoardei de Aur” năvălesc iarăşi în Transilvania şi Ungaria. Forţa lor, însă, a fost mult mai slabă faţă de prima invazie, totuşi incursiunea a fost dezastruoasă.
1285 – Rezistenţa locală împotriva năvălirii a fost alata, mult mai hotărâtă şi motivată, mult mai bine pregătită. Peste tot populaţia a sărit în ajutorul voievodului Roland Borşa care a primit un mare sprijin şi din partea secuilor. A rămas în legend rezistenţa secuilor cu toată suflarea, răsculaţi de curajoasa Klara împotriva invadatorilor de prin părţile Lăzarea şi Ditrău. O luptă de mit şi istorie s-a dat între secui şi hoardele tătare la intrarea în localitatea Lăzarea de pe D.N. 15. Astăzi după aproape opt secole locul luptei este cinstit şi cunoscut ca Tatardomb-,,Dâmbul tătarilor” pe care tronează un obelisk al istoriei. Legenda povesteşte că o hoardă de tătari a fost zdravăn bătută şi în ,,Valea Reghinului”.
Aşadar la nici o viaţă de om, Reghinul şi împrejurimile lui
iarăşi au fost puse ,,la pământ de sălbăticia tătărească: jafuri, omoruri, pustiuri, crime abominabile. De data aceasta au contribuit şi ,,bandele de tâlhari autohtone ce au băntuit şi jefuit săptămâni la rând în aproape toată Transilvania. Totul a trebuit a trebuit luat de la început, dar colonişti au fost mai puţini.
A reconsemnat Robert MATEI din cartea “Reghin-Destin şi Istorie” a autorului Ioan Costea, apărută în anul 2007 la Editura ,,Petru Maior”.