Menu

ORBAN CSABA VREA SA DEVINA COBAI PENTRU EXPERIENTE MEDICALE

La 20 de ani reghineanul Orban Csaba era o speranţă a sportului românesc. Avea 90 de kg, 1,85 cm, o condiţie fizică de invidiat și un palmares incredibil: peste 30 de diplome şi medalii în mai multe ramuri sportive. Reghineanul avea la activ mii de ore de antrenamente în sălile de sport şi pe bazele sportiv, o evoluţie promiţătoare. Însă, pe când urma să iasă la rampa competiţiilor internaţionale, un accident stupid i-a spulberat împlinirea sportivă.

 Orban Csaba s-a născut în 15 martie 1965, fiind un copil plin de viață, pasionat de mic de mișcare. Clasele primare le-a absolvit la Şcoala Generală nr.5 continndu-și studiile liceale la Şcoala Industrială nr.2 - profil mecanic, promoţia 1983. În paralel, Csaba a practicat mai multe sporturi : a început cu atletismul, a continuat cu luptele greco-romane, a trecut la fotbal, judo, ciclism, tir, schi, aruncarea suliţei şi aruncarea cu discul, unde a făcut parte din selecţionata judeţului Mureş. A participat la o serie de competiţii în Târgu-Mureş, Sighişoara, Braşov, Sibiu, Sfântu-Gheorghe, Arad şi Bucureşti în perioada 1978-1985, unde a obţinut mai multe medalii de bronz, argint şi aur. A fost coleg de generaţie şi concurent cu Tîrlea și Costel Grasu, iar dacă destinul nu i-ar fi înterupt ascensiunea ar fi ajuns, cu siguranţă, un sportiv de performanţă consemnat în analele istoriei sportului românesc.             

 

 Sportul care l-a scos din ”joc”

 A fost încorporat ca pompier în cadrul Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă “Horea” din Târgu-Mureş, a efectuat şcoala de gradaţi din Câmpina, după care şi-a continuat pregătirea militară în Bucureşti şi Alexandria. A terminat stagiul militar ca sergent în luna martie a anului 1985, distingându-se cu rezultate foarte bune în procesul de instruire şi educare unde a avut o comportare demnă, servindu-şi patria cu abnegaţie. În primăvara aceluiaşi an s-a reangajat în cadrul Intreprinderii “Republica”, pe funcţia de sculer matriţer. În vara aceluiași an, mai precis pe data de 18 august 1985, s-a hotărât cu fratele său şi un grup de prieteni să meargă la o baie pe digul Mureşului. Csaba fiind un bun înotător, pasionat şi de scufundări, a mers la baraj de unde a plonjat ca un salvamar în apa adâncă a râului. Însă ghinionul său a fost că s-a lovit la cap de un bolovan. În urma impactului reghineanul şi-a fracturat inelele cervicale 6 şi 7 ale coloanei vertebrale, care l-au transformat într-un handicapat locomotor tetraplegic. A fost scos din apă de vecinii săi Mircea Pârvulescu şi Andraş Kraiter şi transportat de urgenţă la spitalul din Reghin, cu o Dacie veche. De acolo a fost trimis la Târgu-Mureş unde a fost operat de doctoriţa Siko Ildiko şi internat la secţia de neurochirurgie timp de patru luni.

 

Boala nu i-a tăiat din elanul vieții

 A ajuns apoi la Budapesta unde a fost internat alte şase luni la un centru de recuperare. Acolo a învăţat să meargă în căruciorul cu rotile, să îşi mişte mâinile, să mănânce şi să îşi accepte boala.

Orban Csaba a ajuns astăzi să trăiască dintr-un ajutor de întreţinere de 290 de lei şi o pensie de boală de 500 de lei, într-un apartament cu două camera în cartierul Mihai Viteazul, alături de mama sa pensionară. ,,Chiar dacă nu îmi simt braţele şi degetele mă descurc. Am două secretare, mai precis două creioane pe care le leg cu elastic de podul palmelor și care mă ajută încă din 2007 să scriu pe tastatura unui laptop primit cadou din Olanda, la care pot lucra din pat. Nepotul meu, Tomas, m-a ajutat să descifrez tainele internetului şi astăzi sunt un mare fan al documentarelor despre creşterea cailor, precum și a meciurilor sportive, deoarece la timpul liber sunt milionar, am destul”, a explicat răzând Csaba pentru revista “Reghinul Nostru”. Fostul sportiv, în ciuda handicapului, este prezent pe mai multe reţele de socializare - skype, messenger şi facebook - unde are aproape 400 de prieteni. Acesta socializează încercând să nu se izoleze de societate. Fratele său, Ercse, împreună cu prietenul său, Mihai Foldes, îl duc pe Csaba în excursii în ţară în fiecare an în concediu. Cea mai recentă ieşire a avut-o luna aceasta la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului care a avut loc la un restaurant în comuna Răstoliţa, satul Iod. Acolo, fostul sportiv a strigat catalogul promoţiei 1983 şi a ţinut lecţia de dirigenţie. ,,Am un frate excepţional. Datorită lui am văzut până acum, de când sunt paralizat, o mulţime de obiective turistice din România şi am început să iubesc să fiu turist în ţara mea. Însă e dureros că fiecare vizită trebuie să o închei într-o singură zi, deoarece nu pot să dorm decât în patul meu care e făcut special pentru paralizia mea”, explică Csaba Orban.

                                                                                                 

Tratamentele au eșuat, însă mai există o șansă infimă

 A urmat o mulţime de tratamente de recuperare în ţară şi străinătate, fără rezultatele scontate. Dar reghineanul nu s-a dat bătut. Are o ambiţie de fier şi credinţa că până la urmă, Dumnezeu îl va ajuta să redescopere campionul din el. Ex-sportivul vrea să sfideze medicina şi speră să păşească din nou pe picioarele lui chiar dacă va trebui să îşi asume un angajament foarte riscant: acela de a fi primul cobai uman al unei clinici medicale din Elveția, privind vindecarea paraliziei. De acolo a primit o promisiune: există şansa să i se reconstruiască reţeaua neuronală care procesează semnalele dinspre şi către picioare. Pentru că cel mai mare vis al reghineanului este să poată într-o zi să păşească pe picioarele lui, a căutat pe internet ani la rând o clinică în care să se recupereze. O speranţă a început să îi încolţească tot mai mult în suflet, după ce a citit pe Google în 2012 că au fost efectuaţi primi paşi spre vindecarea paraliziei.

,,Am găsit un doctor neurolog în Elveţia, în persoana domnului Gregoir Courtine, care a realizat un studiu de cercetare, la Institutul Federal Elveţian de Tehnologie, pe coloana vertebrală a şobolanilor pe care a  secţionat-o în două locuri. Şobolanii paralizaţi au putut merge din nou după ce nervii spinali au fost trataţi chimic şi conectaţi la electricitate. Am luat legătura cu cercetătorii elveţieni şi le-am explicat că sunt dispus să mă ofer ca şi cobai uman pentru a mă vindeca. Aştept un răspuns şi dacă sunt chemat acolo încep experimentele a doua zi în cadrul clinicii din Elveţia. Nu îmi este frică. Mi-au înregistrat cererea în baza lor de date, însă din păcate, un astfel de tratament nu poate fi aplicat încă în vederea vindecării paraliziei la oameni. În acest moment elveţienii fac experimentele pe maimuţe macaci. În 2017, după cum preconizează cercetătorii, se va finaliza construcţia unui spital în vederea tratării paraliziei pe oameni, în Sion, un oraş din Elveţia cu o populaţie de aproape 29.000 de locuitori. Mai am de aşteptat patru ani până voi putea să beneficiez de noua terapie prin stimulare electrică în Elveţia, dar nu îmi pierd speranţa. Sunt un optimist incorigibil şi un patriot local şi vreau să trăiesc din nou ziua în care să pot păşi pe picioarele mele în toate locurile natale şi dragi din copilăria mea”, a declarat cu emoţie în glas Orban Csaba.   

back to top

ULTIMELE ARTICOLE ADAUGATE

REGHINUL IN IMAGINI

 Mihnea Ionut Ognean, copilul minune campion mondial la 7 ani
HORATIU FORGACI - CAMPION NATIONAL LA CULTURISM
ZILELE BIBLIOTECII
Două echipe mureșene față în față în sferturile de finală ale Cupei României la futsal
Antoniu Rusu o noua voce speciala
Ziua Culturii nationale la Reghin
Doctorul Liviu Moraru s-a mutat printre îngeri
CAMPANIA UMANITARA NORA CHIFOR
Obiective... demarare...  rezultate... start
Moment Solemn in Jandarmeria Mureseana
UNIREA PRINCIPATELOR SARBATORITA SI LA REGHIN
Ordine si Siguranta Publica, dezideratul Politiei Locale
PRIMUL STRAND DE LUX LA REGHIN
Elena Costinas reghineanca ce nu lasa iconografia sa moara
Un Reghin infloritor
A riscat totul ca să o ia "Delazero" în capitală
Editorial - Radu Tuculescu
DAREGHINTV CASTIGATOAREA SIMFEST 2013
Fumatul interzis în Reghin încă din 1780.
Disparitie
Suspecti de furturi identificati
Irina Sular versus Luca Anamaria
De vorba cu Maria Neag
ANDREEA MILASAN SAU POVESTEA FRUMUSETII CE TRECE DINCOLO DE STICLA
Antrenor nou la FCM
INVAZIA TATARILOR LA REGHIN
Temnita Reghinului
PRIMAVARA ACEASTA ALERGAM PENTRU REGHIN
Gall Rozalia are nevoie de 2000 de Euro care îi pot salva vederea
Prognoza meteo pentru începutul lui 2013
APIA a inceput de vizare a carnetelor agricole
BILANTUL ZILELOR REGHINULUI
Colindul fulgilor de nea
ELENA TODERIC O PREOTEASA MODEL
Fiti frumoase, doamnelor.
ADI MOLNAR REVINE LA REGHIN
ACADEMICIANUL OVIDIU BOJOR LA REGHIN
Gospodari şi oameni de onoare din judeţul Mureş