Menu

RAPORTUL ITM MURES

Pe parcursul lunii octombrie, inspectorii ITM Mureş au efectuat  88 de  controale la agenții economici de pe raza județului, fiind vizate, în principal, depistarea angajatorilor care nu respectă legislația în domeniul securității și sănătății în muncă a angajaților.În urma acestor controale au fost constatate 39 de deficienţe, dispunând  39 de măsuri pentru remedierea acestora.
Dintre deficiențele constatate, cele mai semnificative sunt:

-lipsa cursurilor de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă cu o durată de cel puțin 40 de ore pentru reprezentanții lucrătorilor,       

-lipsă autorizatie SSM

-truse medicale incomplete,

-lipsa semnalizării de securitate,

-lipsa analizelor medicale periodice,

-lipsă instruire,

Echipele de control au sancţionat   36 de angajatori şi au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale, din care 35 avertismente şi 4 amenzi, valoarea totală a amenzilor ridicându-se 33.000 lei .
Campaniile naționale la care au participat inspectorii de muncă au fost :

- Campania națională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă, soldată cu 3 controale în trafic  împreună cu inspectorii din cadrul Inspectoratului Județean de Control în Transportul Rutier,.

-Verificarea modului în care agenții economici respectă prevederile referitoare la securitate și sănătate în muncă în activitatea de transport intern,depozitare și utilizare a substanțelor de uz fitosanitar și a îngrasămintelor chimice în agricultură, în urma cărora a fost sancționat 1 angajator.

-Campania nationala transport de persoane, 10 angajatori controlați,2 deficiențe constatate

-Campania națională – acțiune activități conexe aeroporturi civile, 7 angajatori controlați,4 deficiențe constatate

În luna  octombrie ,  angajatorii au comunicat către  ITM Mureș un număr de 17 evenimente, din care au fost încadrate ca accidente de muncă 12 evenimente, toate fiind soldate cu incapacitate temporară de muncă, 2 evenimente  în afara muncii.
Domeniile în care au avut loc cu preponderență accidentele de muncă sunt : 

-fabricarea îngrășămintelor și produselor azotoase,

-baruri și alte activități de servire a băuturilor,

-Fabricarea instrumente musicale,

-Fabricarea de mobilă,

-Administrație publică,

-Distribuția combustibililor gazoși prin conducte,

-Exploatare forestieră,

-Activități de jocuri de noroc și pariuri

 

back to top

ULTIMELE ARTICOLE ADAUGATE

REGHINUL IN IMAGINI

Preotul protopop Teodor Beldean despre “Nasterea Domnului”
Arestari in cazul furturilor din Breaza
Elixirul frumusetii la "Felly"
PRIMUL STRAND DE LUX LA REGHIN
Asistenta telefonica a cetateanului
LOREDANA BENDRIS - PE URMELE UNUI VIS
Noul sef al Institutului National de Statistica este o mureseanca
GABI CRISAN, REGHINEANUL CARE SI-A GASIT IMPLINIREA IN ANGOLA
SILVA REGHIN PRIMA FABRICA DIN ROMANIA CARE A FACUT EXPORT DE BERE
Interviu cu inspiratia:Adina Pescarus
CODRUTA BARBUS PREZEINTA FRUMUSETEA IN 111 DE STARI
MEDIEREA SAU CUM SOLUTIONAM SIMPLU SI EFICIENT CONFLICTELE
Gall Rozalia are nevoie de 2000 de Euro care îi pot salva vederea
SAMBATA: BYRON LA TEATRUL NATIONAL
BIANCA SOMESAN O "MISS TEACHER"
REPOPULAREA REGHINULUI
Obiective... demarare...  rezultate... start
A riscat totul ca să o ia "Delazero" în capitală
DEZBATERE PUBLICA PRIVIND BUGETUL REGHINULUI
FII SATULUI IN HABIC
Doctorul Liviu Moraru s-a mutat printre îngeri
Editorial - Radu Tuculescu
COD GALBEN DE CANICULA
ANDREEA SUCIU: "SUNT CEEA CE MI-AM DORIT SA FIU"
NASTEREA DOMNULUI. BUCURIA CERULUI SI A PAMANTULUI.
SAMBATA LA ZILELE REGHINULUI
Antrenor nou la FCM
CATALIN CIOBA PROMOTORUL TINERELOR SPERANTE DIN FOLCLOR
164 DE ANI DE LA NASTEREA LUI EMINESCU
Opt din zece reghineni vor face asta de Revelion!
ROXANA SUCIU, REGHINEANCA CU DIMENSIUNI APROAPE DE PERFECTIUNE
Prognoza meteo pentru începutul lui 2013
PRIMARIA REGHIN VA INVITA LA PATINOAR!
Trei copii bolnavi de hemofilie din Reghin condamnati sa se chinuie
A fost odata…
Vizi Imre "Impecabil"
 Aquaserv Reghin la raport, cu Ionut Gabriel Dumitrache
Campania "Fiindca ne pasa"
Florin Vos cel mai mediatizat artist reghinean
ASTAZI: RECITAL DE PIAN