Tanar aflat la o petrecere a murit înjunghiat de alt invitat
- font size decrease font size increase font size
Un tânăr din Sighişoara aflat la o petrecere, a murit înjunghiat de un alt invitat, Rănitul de numai 21 de ani a murit la spital, pe masa de operaţie.
Potrivit datelor furnizate, pentru revista Reghinul Nostru, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, lt. col. Daniel Manea, unul din ei a fost înjunghiat în zona abdominală, cu un cuţit de bucătărie.
"Deplasându-se la faţa locului, membrii patrulei l-au identificat pe numitul I. Ciprian, în vârstă de 21 de ani care se face vinovat de comiterea infracţiunii de vătămare corporală. Pe fondul consumului de alcool a izbucnit o altercaţie între susnumitul şi B. Florin, 21 de ani, ultimul fiind înjunghiat în zona abdomenului cu un cuţit de bucătărie", a declarat Daniel Manea.