Menu

Vizitele la spital permise doar intre orele 15-20

Potrivit unui act normativ emis de ministrul Sănătăţii, programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice este de luni până vineri, între orele 15.00 şi 20.00, precum şi sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 şi 20.00. La acest program trebuie să se alinieze şi Spitalul Municipal "Eugen Nicoară"din Reghin.
Managerul unităţi sanitare, dr. Iuliu Moldovan, va avea obligaţia să afişeze programul de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil şi accesibil vizitatorilor.
Totodată persoanele care asigură paza unităţilor sanitare vor da o declaraţie prin care se angajează să respecte programul de vizite şi să nu primească niciun fel de "atenţii" pentru a permite accesul în afara acestui program.


"În cazul încălcării acestor prevederi se vor aplica sancţiuni administrative, până la desfacerea contractului de muncă pentru persoana care se face vinovată sau încetarea contractului cu firma de prestări de servicii de pază", potrivit Ordinului ministrului Sănătăţii.
De asemenea Ordinul prevede că un pacient internat într-un salon cu mai mult de trei paturi poate fi vizitat de maximum trei persoane, iar în salon pot fi simultan vizitatori pentru cel mult doi pacienţi.


Unităţile sanitare pot dispune ca durata vizitei să fie limitată la 60 de minute, pentru a da posibilitatea vizitei şi celorlalţi pacienţi internaţi în acelaşi salon, dacă există solicitări în acest sens.
Pacienţii din secţiile sau compartimentele de terapie intensivă pot fi vizitaţi zilnic doar de membrii familiei. La aceşti pacienţi pot intra cel mult două persoane, care trebuie să respecte procedurile interne ale secţiei.

back to top

ULTIMELE ARTICOLE ADAUGATE

REGHINUL IN IMAGINI

MAGDA PUSKAS
ANDREEA MILASAN SAU POVESTEA FRUMUSETII CE TRECE DINCOLO DE STICLA
Campanie de prevenire a furturilor din autoturisme
CONFISCARI DE BRAZI
Vant puternic si viscol pana marti
APIA a inceput de vizare a carnetelor agricole
Adio mama, adio tata. Hai liberare!
Romania ar putea interzice mai multe tipuri de tigari.
Elena Costinas reghineanca ce nu lasa iconografia sa moara
Preotul protopop Teodor Beldean despre “Nasterea Domnului”
Interviu cu inspiratia:Adina Pescarus
Spectacol folcloric de dragobete
S.P.C.L.E.P REGHIN DESERVEŞTE 92.000 DE LOCUITORI
DANIEL BOTOG, COLECTIONARUL REGHINEAN CARE ADUNA BANI DE PE TOT GLOBUL
Aytai Ghita, solistul care a adus la Reghin moda cantatului la nunti
IRUM ANGAJEAZA LUCRATOR COMERCIAL
Club Dogma, muzica faina pentru oameni faini!
GALA SPORTULUI REGHINEAN
CAMPANIA DE AJUTORARE PENTRU NORA CHIFOR
Astazi: deschiderea laboratorului urban EDU+
Ghita Zileriu  la Reghinul in direct
Moment Solemn in Jandarmeria Mureseana
MEDIEREA SAU CUM SOLUTIONAM SIMPLU SI EFICIENT CONFLICTELE
Fiti frumoase, doamnelor.
CAMPANIE DE COLECTARE A DESEURILOR
Opt din zece reghineni vor face asta de Revelion!
RODICA NEGRU DE LA CREDINTA LA INCREDERE
FII SATULUI IN HABIC
ELENA TODERIC O PREOTEASA MODEL
Obiective... demarare...  rezultate... start
CONFISCARI DE MATERIAL PIROTEHNIC LA REGHIN
 Peisaj de toamna cu miros de scoala
Ziua Culturii nationale la Reghin
Ordine si Siguranta Publica, dezideratul Politiei Locale
 Mihnea Ionut Ognean, copilul minune campion mondial la 7 ani
SECRETELE MEDIERII
Temnita Reghinului
ASTAZI: RECITAL DE PIAN
Idealuri
NASTEREA DOMNULUI. BUCURIA CERULUI SI A PAMANTULUI.